Enter your keyword

Mesajul Presedintelui

Un proiect temerar, care a demarat acum un deceniu, a devenit astăzi o frumoasă realitate, datorită unui grup de universitari entuziaști, ce a pus bazele Asociației Române de Istorie a Presei. Ideea, încolțită în anul 2005, la Cluj-Napoca, a fost pusă în practică, în 2008, la Arad, unde a avut loc cel dintâi congres al asociației. Merită remarcată râvna celor care au pus primele cărămizi la temelia unei organizații, ce este astăzi stimată și recunoscută în mediul academic românesc. În multitudinea de asociații și organizații profesionale, ARIP avea să se diferențieze destul de repede, prin tematica proiectelor derulate, prin seriozitatea și consistența mesajului și prin exigența academică.

O parte dintre obiectivele cu care a pornit la drum asociația a fost indeplinită: ARIP editează Revista Română de Istorie a Presei, iar membrii acesteia au publicat tratate de istorie a presei. Rămâne, încă, un deziderat înființarea unui muzeu național de istorie a presei, dar nădăjduim că, prin tenacitate și perseverență, vom atinge și acest ideal.

Cele nouă congrese ale asociației: Arad (2008), Iași (2009), Pitești (2010), Constanța (2011), Chișinău (2012), București (2013), Galați (2014), Oradea (2015), Timișoara (2016) au constituit tot atâtea ocazii de prezentare a cercetărilor științifice, de lansări de carte conținând studii de specialitate, de interacțiune între membrii asociației. Nu în ultimul rând, prezența constantă a membrilor ARIP la manifestările organizate de asociație sau la cele în parteneriat cu alte instituții academice de prestigiu a format un grup unit. Putem spune, fără echivoc, că la congrese, și nu numai acolo, suntem cercetători și prieteni.

Merită menționat și faptul că, în acest interval de timp, ARIP și-a mărit constant numărul de membri. Mai mult decât atât, la congresele noastre participă și cercetători din afara granițelor. Dat fiind interesul reciproc, în vederea aprofundării studiilor de istorie a presei, în toate teritoriile locuite de români, din jurul țării noastre, au fost înființate filiale ale ARIP în Republica Moldova, Ucraina, Ungaria și Serbia.

Astăzi, asociația are peste 100 de membri, între aceștia aflându-se cadre didactice din învățământul universitar și preuniversitar, cercetători științifici, arhiviști, bibliotecari și jurnaliști.

Poarta ARIP rămâne deschisă tuturor celor care sunt interesați de istoria presei românești. Vă invităm să deveniți membri ai asociației noastre și să contribuiți, prin studiile dumneavoastră, la mai buna cunoaștere a fenomenului jurnalistic românesc.

Conf. univ. dr. Cătălin Negoiță

Preşedintele Asociaţiei Române de Istorie a Presei

Alegeţi să redirecţionaţi 2% din impozitul pe venit către Asociatia Romana de Istorie a Presei

Sprijină ARIP!